Cine n-are bunica,sa isi cumpere..

Astazi o babuta s-a asezat pe scaun langa mine,la metrou.Eram cu totul absorbita de aerul inchis din jurul meu,asa ca privirea si nici macar gandul nu s-a apropiat de doamna in varsta.Ma uitam pe pereti,trebuie sa specific ca eu nu asteptam metroul pentru ca nu ma grabeam deloc sa ajung la scoala.La un moment dat,in neatentia mea,simt o mana atingandu-ma pe bratul stang si apoi o voce:
"Ai plans vreodata de bucurie?"
Ii raspund foare sigura pe mine:
"Da"
Pe ritmul lacrimilor innodate in barbie imi spune:
"Asa sunt eu acum,am castigat un proces la tribunal,cu care ma lupt de o gramada de ani..pentru casa..Imi vine sa urlu.."
I se citea in ochii-i limpezi fericirea.Zambetul ei parca spunea:
"Acum pot sa mor fericita,in casa mea.."


E uimitor,cat de mult conteaza pentru un batran sa aiba cu cine vorbi.Imi imaginez ca probabil se s imtea atat de singura,incat avea nevoia disperata de a-i spune cuiva cat e de fericita.I-am spus ca ma bucur pentru ea si ca ii doresc multa sanatate.

O foarte mica perioada de timp i-am petrecut alaturi de bunici.Pe 2 dintre ei nu i-am cunoscut.Pe bunicul din partea tatalui l-am admirat foarte mult.Avea un respect fata de el incomensurabil.Oriunde mergea se imbraca la costum,cravata si niciodata nu-si uita palaria.Pana s-a imblnavit si a murit cand eu aveam cam 10 ani.
Bunica din partea mamei nu era una speciala.Nici macar nu si-a iubit copii prea mult,ce sa mai vorbim despre nepoti.
Intotdeauna mi-am dorit si eu,sa am bunici undeva la tara,sa am amintiri despre cum mi-as fi putut pierde verile prin gradinile bunicii,sau despre prajiturile facute de ea..

Cateodata fericirea consta in cele mai marunte lucruri..